23 mai 2015

Când bucuria nu te lasă să te deprimi în pace

Şi te îngropi atât de adânc încât ajungi să vezi lumina şi un cangur:


   Progresia poeziei e minunat de ironică şi demnă de un Heine: o creştere şi o hrănire subpământeană latentă, în singurătate, apoi o îngropare tot mai adâncă până ce trece de centrul pământului şi se pierde orice orientare, şi în cele din urmă ajunge din nou la lumină pe partea cealaltă. Der weg nach unten nu există, şi nici un chip nu ne oglindeşte chipul.

21 mai 2015

Teama de bucurie

   Se făcea că eram un şoricel alb, mergeam pe un drum îngust de munte cu nişte elefanţi care erau prietenii mei. Aveam să-i dau o veste bună unuia dintre ei, şi mă tot bătea la cap:

   - Haide, spune-mi odată. Nu vrei să-mi spui?
   - Nu. Îţi spun mai încolo, când ajungem la loc deschis. Mi-e teamă că o să ţopăi de bucurie.