16 iul. 2011

Tot Caragiale

Din excelenta carte a Ioanei Pârvulescu despre Caragiale aflăm acest detaliu colosal: pamblica de la pălăria marinerului care era d-şorul Goe, inscripţionată cu le Formidable, face referinţă la una din vasele de război franceze capturate de marina engleză, dar mai exact la acest detaliu descris în presa vremii: un accident la un exerciţiu de manevrare a tunurilor care l-a decapitat (mai exact - i-a zburat capul de pe umeri) pe nefericitul elev însărcinat cu asta.
Altă variantă ar fi fost să mai aştepte câţiva ani şi să-i scrie pe pamblică Titanic.

În aceeaşi carte, despre aruncatul câinelui pe geam. Autoarea face nişte referinţe la "istoria care este mereu aceeaşi", din Idiotul lui Dostievski: în tren, o damă care nu suferă fumul aruncă pe geam trabucul unui domn; acesta ripostează înhăţându-i cucoanei căţelul decorativ din poală şi aruncându-l de asemenea pe geam. Povestea era cunscută deja - cititorilor lui Caragiale inclusiv - din l'Independence Belge. Dar autoarea nu insistă mai mult în acest loc, care e revelator pentru spiritul caragialesc.

Anume, anecdota e cunoscută ca ilustrare a unui episod al eternului "război dintre sexe". Aici, sexul e "simbolizat efectiv" - plăcerea trabucului şi copilul ca substitut falic substituit de "căţeluş". Ceea ce e descris e o castrare reciprocă.

La Caragiale, în schimb, schiţa începe direct cu asigurarea liniştitoare: cucoana e singură, fumează - "atât mai bine". Începutul acesta e uşor de trecut cu vederea dacă nu cunoşti contextul anecdotic sexual de mai sus. La ce anume se adaugă acest plus al lui "mai bine"? E bine că e singură - asta este subînţeles şi trecut cu vederea. La 52 de ani, Caragiale e încă un "crai", ba cu atât mai mult cu cât simte apropiindu-se apusul. Şi asta explică şi enervarea excitată în narator: nu e vorba că Bubico face scandal, că naratorul e "nevricos" etc. - cum se sileşte să explice Birlic în jocul din scena filmată. (În plus, filmul e complet ratat pentru că pune pe seama unui accident exterior aruncatul din tren, când autorul descrie în detalii demne de ilustrarea naturalistă a crimei premeditarea ei; nici vorbă deci de "Cocoană! eu l-am aruncat, mânca-i-ai coada!". Despre cealaltă ecranizare, cu H. Mălăele, nici nu discut).

Schiţa reia deci aceeaşi schemă de război al sexelor, dar în modul mai subtil: "cocoana" nici nu e conştientă de culpabilitatea ei: investirea "dobitoacă" a energiilor ei erotice. Ceea ce în anecdota internaţională e redat comic drept castrare reciprocă, la Caragiale pune o problemă de inteligenţă şi cultură erotică: cum să te porţi, ca bărbat, cu "femeile cu căţeluşi în poală": te împrieteneşti cu potaia ("înfrângându-ţi aversiunea şi dezgustul în favoarea unui scop înalt") până la punctul unde i-ai câştigat încrederea să o aduci la geam să ia o gură de aer.

Şi încă ceva despre etern-actualul lui Caragiale: de câte ori aţi auzit, în Bucureşti, pe vreme de caniculă, pe cineva spunând "Căldură mare, monşer!"? Răspunsul e: de fiecare dată. Şi cu aceeaşi îngânare prostită care nici nu mai ştie ce zice, doar repetă ritualic, ceea ce de altfel era şi ideea lui Caragiale. În felul acesta e Caragiale viu.

15 iul. 2011

Nihilism optzecist

"And nothing - makes you writhe..."


Şopârlă+Lostriţă=Crocodil

Noi românii nu avem nevoie de thrillere, că ne speriem singuri unii pe alţii, când e vorba. De altfel, de-aia nici nu prea au şansă de turnare filmele astea la noi: în State, poliţia şi alte autorităţi nu intervin până nu au probe, nu a avut loc o ameninţare efectivă; sunt sclavii birocraţiei şi ai procedures, în timp ce viaţa cu înspăimântătorul ei tâmpiţel lucrează raţionalitatea pe la spate.

La noi nici vorbă de aşa ceva, autorităţile reacţionează imediat la viaţa - stupidă sau nu - pe care o propăşesc: vede un copil două fălci care se cască ameninţătoare spre el - au şi venit autorităţile cu sonarul să măture j-de kilometri pe Lăpuş. Îmi închipui o situaţie foarte comică în momentul în care chiar l-ar găsi: cei cu sonarul ar spune că nu e responsabilitatea lor să-l pindă, ei doar l-au căutat şi l-au găsit - şi-au făcut treaba. Probabil invocarea stafiei lui Steve Irwin de către babele din sat ar rezolva problema, că l-am văzut eu că mai apărea în nişte episoade din Southpark cu o ţeapă de pisică de mare în piept. Le-ar prinde crocodilul cu mâinile şi picioarele goale.

În orice caz, localnicii iau şi ei treaba foarte în serios, şi se lipsesc de băi binefăcătoare în râu tocmai acum pe canicula asta. Nu e greu să ne imaginăm cât de uşor de manipulat e o astfel de masă de manevră - cu autorităţile ei în frunte - în caz de, să zicem, "revoluţie". Dai un telefon de la centru - "un batalion de tancuri se îndreaptă spre oraşul vostru", sau "apa din oraşul vostru a fost otrăvită de terorişti", şi le-ai dat de lucru în altă parte decât acolo unde ar trebui să se concentreze energiile revoluţionare (cum se zice microbistic "a trimite după seminţe"). La nivel local, apar grupări de cetăţeni cu iniţiativă care găsesc teroriştii pe cont propriu şi îi linşează instant, sau ca în cazurile din Bucureşti de săptămâna trecută, se apucă să arunce cu pietri după ambulanţele care fac trafic cu copii din carne vie.