13 nov. 2009

Daţi-mi mărunt să vă dau rest

Expresia din titlu nu sună normal, deşi poate ne-am obişnuit cu ea. Pe la grupul de magazine de unde stau e monedă curentă. Şi e o situaţie mai complicată decât cea cu gumele de 10 bani, care suplineau lipsa de monezi. Pur şi simplu, dacă ai o bancnotă mare, nu poţi cumpăra nimic cu ea. Şi nu poţi nici să o mănânci în loc de şaorma care nu ţi se dă la schimb.
În tonul acesta, i-am sugerat azi unei vânzătoare că banii mărunţi ar avea valoare mai mare decât cei întregi. Nu s-a prins imediat (adică conştient) de poantă, dar mi-a dat mai puţin rest decât ar fi trebuit. Abia apoi a intervenit şi conştiinţa, cu scuzele de rigoare, fireşte. Eu oricum nu mai eram atent, pentru că mă luase vertijul paradoxului monetar: să zicem că 50 de lei ar valora 8 bancnote de 5 lei, şi 37 de bancnote de 1 leu. Cât valorează atunci 20 de bancnote de 1 leu, schimbate în bancnote de 5 lei? Şi cum rezolvi restul între bancnotele mărunte? Şi aceleaşi raporturi sunt valabile pentru cumpărător? Etc.
Dar morala poveştii e că tot spiritul practic negustoresc are de câştigat din absurdităţi din astea: mie, care gândeam problema cât de teoretic cu putinţă, mi-a stat mintea-n loc, pe când vânzătoarea a rezolvat-o spontan. Tot aşa cum marxismul e o utopie nerealistă, şi capitalismul o realitate absurdă.

P. S.: De fapt, tot dr. Freud are dreptate. Repovestind evenimentele, mi-am amintit un detaliu: în acelaşi moment în care aruncam remarca, altă vânzătoare îi reproşa unei a treia că nu mai are nevoie ea acum de bani în plus, pentru distracţie, dacă tot e măritată şi o aşteaptă copilul acasă. Dar legătura asta cu lapsusul numărătorii primei vânzătoare (o tânără necăsătorită) nu o exclude pe cea cu "mărunţişul mai mare".