7 mar. 2008

O rafală de vânt sub cozoroc

...şi omul aleargă apucat după basca despre care nu ştia până atunci că are voinţă proprie şi simţul batjocurii. Bergson ar zice că ce e de râs aici e comportamentul nepotrivit la o situaţie, al cuiva care acţionează împotriva cursului firesc al vieţii (aleargă după o pălărie care aleargă de el; nu contează că individul e "nevinovat", ci că ne place nouă să râdem, oricum, dintr-un elan vital).

De fapt, lucrul de care râdem aici e mult mai picant punctat în anumite poante ale situaţiei. De pildă: imediat după ce i-a zburat acoperământul cefalic, individul îşi duce mâna la cap ca şi cum i-ar fi frică să nu-i zboare vântul şi capul ("îşi pierde capul"), sau ca şi cum nu i-ar veni să creadă că "tocmai lui i s-a-ntâmplat asta" şi verifică prin lipsa pe care o suferă dacă ceea ce zboară acum în vânt e chiar pălăria lui. Sau: fentele strategice pe care le face pălăria - întârzieri pentru a fi ajunsă din urmă, lansări bruşte în momentul în care părea că tocmai e prinsă - îl ridiculizează pe cel care le cade pradă (ca şi cum "e mai prost decât propria pălărie", "are în cap mai puţin decât are pe cap - şi chiar şi asta a pierdut-o"). Toate poantele astea sunt văzute instantaneu în expresivitatea lor verbală, care nu trebuie neapărat să-i devină explicită celui care râde, ci doar aşa cum o explicităm noi aici şi putem face vizibil în felul ăsta mai precis "ce anume e de râs".

Situaţia comică "generală" nu e comică, ca atare: nu mă apuc să-i povestesc cuiva "am văzut azi cum vântul i-a zburat unuia şapca", şi să mă aştept să râdă. Şi tot aşa cum nu se râde niciodată "în general", genul la care aderă păţania asta comică nu este "nepotrivirea vitală a comportamentului celui de care se râde". Prefer să ilustrez genul specific al situaţiei printr-un cântecel, tot de un francez (aici sunt toate versurile de George Brassens, cu explicaţii şi note):


Si par hasard,
Sur l'Pont des Arts
Tu crois's le vent, le vent maraud
Prudenc' prends garde à ton chapeau.
Si par hasard,
Sur l'Pont des Arts
Tu crois's le vent, le vent fripon
Prudenc' prends garde à ton jupon.


Ce e ridicolul pentru bărbaţii purtători de acoperământ cefalic, e ruşinea pentru femeile purtătoare de fustă. Cu asta nu vreau să fiu misogin şi să nu spun că şi o femeie - eventual chiar "în pantaloni" - căreia îi zboară vântul pălăria, şapca, basca etc. e şi ea ridicolă. Delimitarea asta a genului specific a ceea ce zboară vântul nu se referă la gender, statut social (că vântul zboară pălăria unui burghez respectabil şi nu basca unui proletar poate fi ceva mai ridicol - tocmai pentru că burghezul e mai respectabil - dar tot ridicol se cheamă şi muncitorul păcălit de vânt), sau alte discriminări de genul acesta. Ci la ceva ce stă la originea distincţiilor de sex şi statut social, acoperindu-le şi discriminându-le abia ea: îmbrăcămintea.