3 iul. 2008

Much ado about photograffiti

Povestea e aşa: un turist japonez fotografiază nişte graffiti japoneze pe o catedrală din Florenţa, şi asta declanşează o vânătoare a vinovaţilor (alţi turişti japonezi) la ei acasă. Cu eficienţă poliţienească, sunt prinşi vinovaţii etc. Un expert italian în cultura japoneză vine şi spune că vinovaţii "au făcut Japonia de râs în străinătate. Şi-au jignit gazdele - adică Italia - şi asta, pentru mentalitatea lor, este de neacceptat." Asta ca explicaţie a unei severităţi riguroase pe care italienii înşişi nu o practică faţă de mâzgălitorii proprii de monumente graffitice.
Or, ce e trecut cu vederea e tocmai momentul medierii între descoperirea scandalului şi declanşarea vânătorii. Pata oarbă e undeva între obiectivul fotografic al ultimului turist, care pozează graffiti-urile, şi "presa" japoneză care "declanşează o vânătoare a vinovaţilor". Toată medierea asta media (cine a văzut turist japonez fără aparat foto, şi presă fără scandal?) nu ţine de vreo morală bushido sau mai ştiu eu ce. Şi încă o coincidenţă : tocmai excrescenţa "specific japoneză" a importanţei media cu orbirea descrisă aici şi vâlva kinegetică.

Niciun comentariu: