28 iun. 2007

Noapte bună, Ombladon

Vă mai amintiţi de-acum mai bine de zece ani? Forţa hip-hopului apăruse cumva cu de la sine putere, nu era vorba de a te umfla în muşchi despre fetişurile curente ale stilului B.U.G. din lumea întreagă (femei, maşini, lanţuri de platină, şi nu-n ultimul rând - bani), şi nici de a te "angaja social" cu ceea ce cânţi. Ultima e devierea pe care au ales-o în oarecare măsură Paraziţii, mai mult Ombladon (vezi rousseau-istul "egali din naştere").
Deviere de la ce? Paraziţii erau cap de pluton în vorbitul-de-cartier, în care nu se făcea atât ideologia băştinaşă a locului (vezi La familia & sus menţionaţii gândaci mafioţi, şi istoria unor vagi territorial pissings reciproce pe la sfârşitul anilor '90), cât se vorbea aşa cum se vorbeşte în cartier. Aici şi în felul ăsta erau adevăraţi Paraziţii: păstrarea şi mişcarea vie în topoi de cartier: ai înjurăturii aduse la originea ei de naştere (locul unde îţi vine să înjuri, nu trebuie să te forţezi să inventezi aşa ceva), ai ironiei ca băşcălie (luare în balon) etc.
Chelloo e încă acolo când face "zgomot de măsele supte", unde ia în balon tocmai fetişurile de "muzică din repertoriul internaţional" de care e plină gura veteranilor B.U.G. Ombladon s-a pierdut pe traseu, deşi probabil e destul de sincer în militantismul ăsta "social". Păcat că sinceritatea nu e o virtute când eşti prins în aşa ceva ca "industria muzicală", care tocmai asta face: exploatarea sincerităţii ca sursă de adevărat-artistic (şi nu "doar-comercial").